Petrol și Gaze Verificare EU ETS pentru sectorul aeronautic
Respectaţi-vă obligaţiile conform Schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pentru sectorul aeronautic cu ajutorul SGS. Aflaţi mai multe despre serviciile noastre de verificare concepute special pentru sectorul aeronautic.

Începând din 2012, sectorul aeronautic este implicat în Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS). Dacă operaţi zboruri spre, din şi pe cuprinsul Europei, va trebui să respectaţi cerinţele legislative ale statului membru UE către care aţi fost desemnaţi.
Conformitate înseamnă folosirea unei metodologii aprobate pentru a monitoriza emisiile dumneavoastră de dioxid de carbon şi datele tonă-kilometru şi transmiterea unui raport verificat al datelor dumneavoastră.
Vor fi alocate certificate gratuite dar numai dacă aţi transmis datele iniţiale corespunzătoare. Nerespectarea cerinţelor poate fi costisitoare deoarece fiecare tonă de dioxid de carbon emis peste alocarea gratuită va trebui să fie achiziţionată anual.
SGS este recunoscută ca lider mondial în verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Lucrăm la sute de proiecte de reducere a emisiilor de GES şi la inventare ale GES în fiecare an, inclusiv la peste 450 de instalaţii în UE. Cu această experienţă, avem o poziţie unică pentru a vă ajuta la verificarea rapoartelor dumneavoastră privind datele tonă-kilometru şi emisiile de dioxid de carbon.
Avem, de asemenea, experienţă în colaborarea cu operatori aerieni membri ai Asociaţiei Internaţionale a Transportorilor Aerieni (IATA). Am fost participanţi activi în grupurile de lucru privind includerea aviaţiei în EU ETS organizate de Comisia UE, forumul pentru Acreditare Europeană (EA) şi de Asociaţia Internaţională de Comercializare a Emisiilor (IETA).
Avem un serviciu de verificare divizat - cu o evaluare iniţială a conformităţii într-un an şi verificarea datelor finale anul următor, înainte de termenele limită de raportare. Această abordare oferă o verificare preliminară a sistemelor dumneavoastră interne şi o avertizare asupra oricăror zone care necesită îmbunătăţire. Datele vă permit să rezolvaţi orice probleme privind capacitatea şi să reduceţi la minimum riscul nealocării certificatelor gratuite.
Cu peste 200 de evaluatori experimentaţi ai gazelor cu efect de seră în întreaga lume, putem alcătui o echipă de verificare pentru a întâmpina nevoile dumneavoastră, inclusiv evaluatori locali în toată lumea pentru a oferi cele mai bune servicii şi pentru a reduce la minimum cheltuielile de călătorie.
Contactați astăzi echipele noastre de verificare, pentru a afla mai multe detalii despre verificarea EU ETS în sectorul aviatic.